Reușită notabilă pentru Box Club Drobeta! Jos pălăria pentru sportivii mehedințeni!

A fost o perioadă încărcată de evenimente și competiții pentru sportivii de la Box Club Drobeta. Tinerii au participat, în ultima vreme, la Campionatul Național de Cadeți și Cupa României, cele două competiții aducându-le, în portofoliu, câteva rezultate și titluri importante. Este vorba despre sportivii Alexandru Drăghia, la categoria 62 kg și Mihai Fieraru, la categoria 90 kg, care au obținut o plasare pe locul al treilea. De asemenea, și Elvis Epuran (categoria 52 kg) a făcut o figură frumoasă, obținând locul al V-lea.

Lovitura a venit de la sportivul Dragoș Ionel Bobei, cel care a reușit să se plaseze a a doua treaptă a podiumului, la Campionatul Național de Tineret, desfășurat la Bacău. Astfel, Bobei a adus acasă medalia de argint, dar și titlul de vicecampion național. La această competiție, Box Club Drobeta a participat cu un singur sportiv, iar bucuria victoriei este cu atât mai mare cu cât este pentru prima dată când Bobei participă la categoria 81 kg.

„Parcursul lui a atras atenția antrenorilor lotului olimpic, unde urmează să fie convocat.După finală a fost felicitat de domnul Relu Auraș, antrenorul coordonator al lotului și de către Ciprian Ciocan, fost campion la categoria grea. Suntem la început, dar datorită muncii și dăruirii, începem să aducem rezultate pentru orașul nostru. Urmează și alte competiții pe care le vom onora. Avem sportivi la toate nivelurile de vârstă și categorie, sperând ca rezultatele să fie la nivelul muncii depuse. Țin să mulțumesc primăriei și Consiliului Județean, pentru implicarea și sprijinul acordat, pentru faptul că sunt alături de acești copii, care, prin munca și dăruirea lor, fac cinste județului nostru.”,  spune antrenorul Sorin Gherghescu.

Nu ne rămâne decât să le urmă mult succes pe mai departe, căci munca și dăruirea își spun cuvântul.