Un plus de siguranță! Camere de supraveghere în cartierul Schela!

Încet, dar sigur, cartierul severinean Schela intră în linie dreaptă atunci când vine vorba despre instalarea unei stări de normalitate. Un dintre investițiile importante vizează instalarea sistemului public de supravegehere.

„Așa cum am promis, au început lucrările pentru amplasarea unui sistem de supraveghere video în Schela Cladovei, la Școala generală nr.5, Grădinița de pe Calea Timișoarei și zona blocuri de la Șantierul Naval. Astfel, se amplasează în tot cartierul un număr de 22 de camere de supraveghere foarte performante, cu rezoluție mare, care au rolul de a spori siguranța în zonă. Ne-am concentrat eforturile pe unitățile de învățământ, și anume în zona Școlii generale nr.5 din Schela de Sus, deoarece sunt 195 de copii care învață aici și care trebuie să se simtă în siguranță la școală, precum și în zona Grădiniței de pe Calea Timișoarei, unde învață 75 de preșcolari. Și zona blocurilor de la Șantierul Naval am avut-o în vedere atunci când s-a demarat proiectul, deoarece este populată cu foarte mulți oameni: peste 2000 de persoane. Am mai spus-o și o repet : locuitorii din Schela Cladovei au dreptul la siguranță la fel ca orice severinean plătitor de taxe și impozite!”, declară viceprimarul municipiului, Daniel Cîrjan.

Adauga comentariu