Trăim în Securistan. Luați cu percheziție și reținere și de la Jandarmerie! Cumva pensiile acelea de neam prost, la vârste fragede, trebuiesc justificate

Potrivit unui proiect de lege care se află la Senat, jandarmii vor putea opri maşini în trafic, să percheziţioneze fără mandat şi să cheme cetăţeni la audieri.

De ce se creează competențe de natură judiciară unor indivizi care sunt doar, în puține cazuri, mai răsăriți cu o clasă educațională decât trenul? De unde dorul acesta al legiuitorului de a lăsa cetățeanul din nou, ca în ”Iepoca Ceaușescu”, la cheremul ”pumnilor care minte nu are”?

Lăsăm jandarmul să devină ”sectorist” și să aprecieze acesta dacă ”cetățeanul” e suspect au, ba.

Abuzul legiferat ar da dreptul jandarmilor să oprească maşini în trafic, să facă percheziţii fără mandat şi să cheme cetăţenii la audieri. În plus (deja se simte fiorul de ciudă dinspre Coreea de Nord), jandarmii vor avea şi dreptul de a reține pe orice cetățean timp de 12 ore, fără mandat de la procuror sau judecător. Dă-le-n Constituție de libertăți și drepturi civile!

Cu legi ambigue, ușor de interpretat, vom avea parte numai de victime, nu și de asanarea societății de corupți, violatori și hoți. Da, știu, Codul Penal deja definește mai multe încălcări ale Legii decât cele 10 inițiale. Că la fiecare interdicție s-a inventat o nouă încălcare a acesteia.

Toate metodele de combatere a Corupției din “epoca DNA” ne arată că aceasta nu s-a diminuat, nu s-a redus numărul de corupători și de corupți. Din contră, de când corupătorii au facilități și derogări de la Lege în schimbul auto-denunțului, numărul acestora s-a înmulțit.

Și s-au schimbat metodele prin care încălcarea Legii ar putea fi ascunsă, deoarece cei susceptibili de a o practica și-au schimbat comportamentul și modul de operare.

Nimeni dintre cei aflați sub posibila incidență a brațului lung (dar extrem de selectiv) al Legii nu ignoră riscurile și nu se consideră imun cu adevărat. Dovadă este faptul că toți demnitarii se feresc să vorbească la telefon, că au mai multe cartele, că își disimulează convorbirile. Că secretomania a devenit o a doua natură.

Având în vedere numărul mare de cazuri de mită demascate public și puternic mediatizate, se pare că riscurile ”supravegherii de către organe” sunt acceptate și par a fi percepute ca un risc asumat al unei afaceri de succes. Deci: nu a scăzut corupția, ci doar sentimentul riscului. Și percepția că DNA „dă” doar peste ghinioniști, sau peste cei „cărora trebuie să li se dea o lecție”…

Și asta din cauză că în sarcina organelor cade din ce în ce mai des vina de a instrumenta cazuri celebre cu grave vicii de procedură și, de cele mai multe ori, principalul „beneficiar” al muncii procurorilor sunt jurnaliștii, nu judecătorii, sistemul, societatea – mass media și spectacolul, nu justiția și dreptatea.

În subteran, adevăratele cauze ale încălcărilor sistematice ale legilor vin tocmai din proasta croială a acestora de către politicieni. Interesul ”legitim” al acestora este să-și lase portițe de salvare în lege tocmai din cauză că provin dintr-un mediu viciat: partidele politice. În care banii nu sunt evidențiați transparent, în care politica de cadre nu este transparentă, ci se face după pile, cunoștințe, relații și, mai ales, “cotizații”.

Asta dă ocazia la tot felul de persoane dubioase să se apropie de persoanele vizibile din toate partidele politice, să facă afaceri dubioase și să beneficieze de aceste relații până în momentul în care își frâng gâtul (că doar își diversifică afacerile, doar au pile și intrări) și intră în plasa procurorilor. Unde, surpriză, Legea este blândă cu denunțătorul. Cel care corupe, prin efectele propunerilor oneroase, nu reprezintă pericol public? Așa se pare, conform legilor.

Clasa noastră politico-legiuitoare are rădăcini și metehne vechi în raportări false de producții record, dubla-gândire, declarații făra acoperire șamd. Așa că vine, iute, cu exemple că își face datoria – chiar dacă, din exces de zel, se dă cu mucii totalitarismului în fasolea dremocrației.

Câtă vreme legile rămân ambigue, vom avea parte numai de victime dar nu și de efecte în interiorul societății. Cu legi ambigue, cei dispuși să riște o îmbogățire rapidă își vor adapta și diversifica metodele. Și-atât.

Sănătatea unei societăți stă în legile sănătoase pe care le are și modul în care-și educă cetățenii să le respecte. Ori noi venim dintr-o societate în care omul în uniformă făcea ce dorea muschii lui cu Legea, iar Legea era dată în interesul unei pături sociale care își făcuse un partid și care făcea parte din elita acestuia. Vă mai sună cunoscut?

După decembrie 1989, aceiași indivizi s-au cățărat și au acaparat întreaga Românie (de ce credeți că nu s-a aplicat niciodată, cu prețul mineriadelor, Punctul 8 de la Tinișoara?). Și-au recuperat legile și slugile din sistem, le-au crescut și umplut de privilegii copiii – au avut 30 de ani la dispozitie. Ani în care noi am stat și am visat cu ochii larg deschiși.

Și, gata!

Adauga comentariu