Traficanți de droguri, în arest, după ce au fost prinși în flagrant!

Trei tineri mehedințeni au ajuns în arest preventiv, după un filaj ca în filme. Aceștia erau în atenția autorităților, exsitând suspiciunea că se ocupă cu traficul de droguri de risc. La solicitarea DNA și DIICOT, Tribunalul Mehedinți a admis cererea de luare a măsurii arestării preventive. Este vorba, conform datelor oficiale ale Tribunalului, despre inculpații Pană Valentin-Alin, Oprişan Elvis Ovidiu și Beznea Sali Cristian.

“Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: PANĂ VALENTIN-ALIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, BEZNEA SALI-CRISTIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, şi OPRIŞAN ELVIS-OVIDIU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.08.2019 şi până la data de 19.09.2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 21.08.2019, până la data de 19.09.2019, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cheltuielile cu suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu –Csosz Sergiu Adrian, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.”, se arată pe portalul tribunalului. 

 

Adauga comentariu