Se montează sistemul de iluminat festiv! Orașul va fi scăldat în lumină și culoare.

Doar câteva zile ne despart de luna noimebrie, adică luna în care va fi pornit iluminatul festiv la Drobeta Turnu-Severin. Administrația locală face deja primii pași în acest sens. Deja a început montarea corpurilor de iluminat pe principalele artere din oraș.

„În această perioadă, este în plină desfășurare montarea sistemelor de montare a iluminatului festiv în municipiul Drobeta Turnu-Severin, pentru iarna 2019-2020. Deschidreea oficială va avea loc pe data de 30 noiembrie, la fel ca în anii precedenți. Este de menționat faptul că sistemul de iluminat festiv este gratuit și este asigurat de firma care gestionează iluminatul public în Drobeta Turnu-Severin, aceasta fiind o condiție a contractului încheiat în 2011 între primăria municipiului Drobeta Turnu-Severin și această firmă. Această perioadă de sărbătoare este un motiv de bucurie pentru toți. Cu siguranță, îi va bucura pe cei mici, dar ne va bucura și pe noi, cei mai în vârstă, cu părul ceva mai grizonat.”, declară viceprimarul municipiului Daniel Cîrjan.

„Ca în fiecare an, primăria, împreună cu operatorul, va instala figurine pe stâlpi, figurine suspendate, panouri suspendate, torturi luminoase, șiruri luminoase, plase luminoase, iar în 8 locații vor fi amplasați și pomi de Crăciun. Aranjamentele de sărbătoare vor fi instalate pe aproximativ 60 de străzi din Drobeta Turnu-Severin. Va fi o mică diferență față de anul trecut, în ceea ce privește o mică suplimentare a aranjamentelor de sărbătoare.”, declară Aurel Vlăduț, șeful Biroului Comunicare al Primăriei Drobeta Turnu-Severin.

Dacă anii trecuți carterul Schela a fost ocolit de magia de sărbătoare, anul acesta lucurile vor sta altfel. Vor fi instalate, inclusiv aici, sisteme de iluminat festiv.

 

Adauga comentariu