Renatta Nanciu, marea beneficiară a jocurilor de culise PSD-ALDE din Mehedinți!

După destrămarea coaliției de guvernare PSD-ALDE, au început decapitările, în întreaga țară, a membrilor ALDE, aflați în poziții de conducere. Acest lucru s-a întâmplat și în Mehedinți. Ușor-ușor și extrem de silențios, membrii ALDE, care aveau posturi călduțe la stat, au fost dați la o parte, semn că lanțul de iubire trebuie rupt de la toate nivelele. Însă, surpriza cea mare ne-a oferit-o vicepreședinta Consiliului Județean Mehedinți, Renatta Nanciu, cea care rămâne înțepenită în scaunul din cadrul instituției. Totul: în ciuda faptului că postul vicepreședintei s-a aflat în pericol.

În cărți se afla, pentru ocuparea postului de vicepreședinte CJ, social-democratul Bogdan Simcea, însă, în urma unor negocieri dure, a ajutorului unui bun prieten al doamnei vicepreședinte și a îngăduinței președintelui forului județean, Renatta Nanciu a rămas pe poziție. Culmea este că ALDE a reușit, la scrutinul electoral local din 2016, să obțină doar doi consilieri județeni și surprinzător: Renatta Nanciu a fost aleasă și în conducerea CJ. Totul: în urma retragerii de pe liste a altor doi membri ai ALDE. Vorbim despre Viorel Palașcă, la vremea respectivă, deputat și despre Viorel Spuză, primarul comunei Vlădaia, cei care s-au retras, deși își câștigaseră, prin votul mehedințenilor,  dreptul de a activa în cadrul Consiliului Județean.

Probabil actele de prezență la fiecare ședință a forului județean și supunerea sunt motivele care o recomandă pe Rentta Nanciu pentru menținerea în funcție, căci nu am observat să se fi remarcat în vreun fel în cadrul instituției. În schimb, beneficiile din spatele funcției decorative, pe care cu trudă a păstrat-o, sunt multiple. Afacerile de familie merg ca pe roate, de când cu funcția cea mare de la CJ. Un aspect, care o scoate, întotdeauna, din anonimat, este reprezentat de ținutele elegante și deloc ieftine. Semn că funcția îi priește de minune!

Cât privește filiala ALDE Mehedinți, lucrurile nu sunt foarte clare. Oficial, nu există dezertări ale unor membri marcanți ai formațiunii sau a politicienilor aflați în poziții de conducere. Însă, nu este încă lămurită situația senatorului ALDE, Ionuț Sibinescu. Confrom ALDE Mehedinți, senatorul este încă membru al partidului pe listele căruia a fost ales. Cu toate acestea, Sibinescu face parte, mai nou, din grupul senatorial al PSD, după desființarea grupului parlamentar al ALDE.

 

sursa foto: Facebook/Consilliul Judetean Mehedinți, Facebook/Sibinescu Ionut 

Adauga comentariu