Rămășițele RAAN, vopsite în CNMAG, apelează la „perele stricate”

Centrul Național de Management al Apei Grele din Mehedinți își caută angajați și nu orice angajați, ci unii cu vastă experință în domeniu. Adică tocmai pe cei care, în 2016, îi arunca ca pe o măsea stricată, căci Regia Autonomă pentru Activități Nucleare inta în faliment și, automat, își concedia angajații. Acum, la trei ani distanță, centrul înființat pentru a gestiona problematica apei grele produsă de fostul RAAN, pare să aibă nevoie de angajații de atunci. Conform unui anunț postat pe posturi.gov.ro (site-ul unde apar anunțurile privind vacantarea funcțiilor din adminsitrația din județ):

“Centrul Naţional de Management al Apei Grele organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante, în cadrul instituţiei:

• șef Secție Tehnologică, grad II, Secția Tehnologică;

• maistru I, Serviciul Administrativ, Transport, Patrimoniu, Servicii Suport;

• referent de specialitate, grad IA (secretară), Serviciul Administrativ, Transport, Patrimoniu, Servicii Suport;

• îngrijitor I, Serviciul Administrativ, Transport, Patrimoniu, Servicii Suport;

• muncitor calificat I – 2 posturi – electrician, Atelier Electric – Secția Electro-Mecano-Ama;

• muncitor calificai I – forjor, Atelier întreținere, Reparații, Instalații și Amc – Secția Electro – Mecano – Ama.”

Experiența solicitată pentru ocuparea acestor posturi este de cel puțin 7 ani în domeniu. Și cine ar putea avea această experiență? Cei care au fost dați afară, pentru că RAAN nu mai era profitabil. Și hai să cătăm acul în carul cu fân! De ce? Pentru că cei care au lucrat în cadrul Regiei, sunt plecați din țară. Majoritatea!

Pe data de 28 ianuarie 2016, Rgia Autonomă pentru Activități Nucleare intra în faliment, după ce s-a zbătut timp de trei ani cu insolvența. De atunci  și până acum, mehedințenii au asistat la episodul sinitru al nepăsării și al degradării, în care RAAN s-a dus pe apa sâmbetei. Cel mai probabil, va ajunge, bucată cu bucată, la fier vechi. Însă, chiar dacă Regia a intrat în faliment, cineva trebuia să preia apa grea produsă de fost uzină a statului. Zis și făcut!  Dacă RAAN a fost îngropat demult, a răsărit, în locul său, Centrul Național de Management al apei grele, instituție bugetară aflată în subordinea Ministerului Energiei. Unitatea se afla pe o parte din amplasamentul vechii Uzine de Apă Grea ROMAG PROD. Însă, și aici: mare tărăboi! Într-un demers pur românesc, statului i-au trebuit cam așa vreo doi ani, ca să elaboreze niște norme metodologice pentru funționarea acestei unități și pentru alocarea banilor necesari acestui demers. Conform normelor adoptate într-al 12-lea ceas, CNMAG are următoarele atribuții:

- efectuarea, periodic, de analize fizico-chimice specifice apei grele pentru satabilirea gradului de depreciere in timp

- adaptarea instalatiilor tehnologice la noile cerinte si optimizarea functionarii acestora

- procesarea apei grele pentru refacerea parametrilor fizico-chimici, cu exceptia concentratiei izotopice, la parametrii prevazuti in prescriptiile tehnice aferente acestui produs

- reconcentrarea apei grele in deuteriu, pana la parametrii specifici de uz nuclear,prevazuti in prescriptiile tehnice aferente acestui produs

- dezvoltarea de tehnologii necesare pentru pastrarea pe durata lunga de timp a apei grele, in vederea asigurarii suportului necesar energeticii nucleare, sau altor domenii de interes

- realizarea de investitii in tehnologii noi si licente, pentru modernizarea capacitatilor existente, cat si pentru obiective noi

- preluarea de la RAAN a arhivei tehnice, inclusiv a documentatiilor clasificate, privind instalatiile, fluxurile tehnologice, prescriptiile tehnice legate de producerea, depozitarea si mentinerea proprietatilor fizico-chimice ale apei grele;

- obtinerea si mentinerea tuturor avizelor, aprobarilor, autorizatiilor necesare pentru derularea activitatilor legate de managementul apei grele, conform prevederilor legale in vigoare.

Așa că, într-un final, când statul a reușit să eleboreze deja celebrele norme metodologice pentru CNMAG, a dat cu palma! Dacă unii și alții se așteptau ca unitatea nou înființată să fie una care să vegheze la parcursul apei grele de la fosta uzină RAAN, ei bine, nu! La nboul CNMAG, interesul unora și prostia altora și-au spus cuvântul. Așa că, pe cea mai înaltă funcție a centrului a fost cocoțat inginerul Marian Marcu, care a fost uns director general. Cu o avere frumușică și bine susținut, Marcu a reușit performanța de a ocupa funcția de director al unei unități fără angajați. Dra lasă că vin pe parcurs! Conform declarației de avere, directorul nostru deține două terenuri: unul în Drobeta Tunru-Severin și altul în Dubova, localitate cunoscută pentru potențialul turistic deosebit de ridicat. De asmenea, Marian Marcu are două apartamente (unul în Severin și altul taman în Timișoara) și o casă în Dubova. La capitolul autoturisme, directorul CNMAG deține doar două Volkswagen Passat, fabricate în 2006, repescitv 2007. În anul 2018, conform statului de funții, salariul lui Marcu era de 8398 lei/lună, la care se adăuga suma modică de 1450, constând în bani alocați voucherelor de vacanță. În 2019, salariul directorului a ajuns la 9062 lei, plus aceeși valoare a voucherelor. În schimb, a apărut norma de hrană în cuantum de 347 lei.

Dacă activitatea noii entități CNMAG pare cam încâlcită, cea a RAAN a fost cât se poate de clară. Aici, cine a putut, oase a ros, vorba proverbuilui, iar Regia a fost furată bucată cu bucată. O unitate care devenise neprofitabilă pentru stat și deja neinteresantă pentru cei care au furat-o ani la rând: așa arăta RAAN la intrarea în faliment. În vremurile bune, înainte de intrarea în insolvenţă, RAAN avea aproape 2.700 de angajaţi. Compania avea, la momentul intrării în insolvenţă, datorii de 680 milioane lei, însă în perioada insolvenţei a mai acumulat datorii de alte zeci de milioane de lei. Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu Regia. Intrarea în faliment a fostei uzine de apă grea a fost una previzibilă, deși angajaților li se promisese că situția se va reglementa.

RAAN era singurul producător din România şi din Europa de apă grea. Principalii producători în lume sunt în Canada, Argentina şi India. Regia vindea apa grea către Nuclearelectrica şi ANRSPS dar şi către beneficiari din Coreea, China, Germania, SUA. Compania a mai furnizat, cantităţi mici, ce-i drept, şi către firme din România, precum ICSI Râmnicu Vâlcea, ITIM Cluj-Napoca sau Biotehnos Bucureşti.

RAAN a produs şi livrat peste 1 milion de kilograme de apă grea pentru reactoarele 1 şi 2, aflate în funcţiune din 1996.

 

Adauga comentariu