Piciorul Podului lui Traian, lăsat de izbeliște! Dezinteres pentru Via Transilvanica!

Prin Drobeta Turnu-Severin, teoretic, ar trebui să treacă Via Transilvanica, un proiect gândit pentru promovarea turismului din țară. Doar că, locul, din care ar trebui să plece traseul: piciorul podului lui Traian, arată dezastruos: bălării, drum mai rău ca la țară, iar indicatoarele sunt, put și simplu, inexistente.

“Pe de o parte, au făcut niște treburi frumoase aici, dar deocamdată nu sunt terminate. E dezastru: iarbă, buruieni. Au îngrădit, nu știu ce vor să facă, pentru că proiectul nu e terminat. Vin mulți turiști aici. Oamenii vin, privesc și pleacă. Ar trebui să fie un drum amenajat, dar cine să îl facă? Dacă nu se ocupă ei de drumurile naționale, dar ce mai vorbim de drumul spre piciorul podului lui Traian?” spune un localnic, care vizitează des zona.

“Nu e niciun indicator spre picior. Ne-au indicat nițte localnici drumul. Noi venim de la Tulcea. Mi se pare dezastru. Se vede că au turnat pe aici niște beton, dar mai rău l-au stricat. Nu ne respectăm istoria.”, spune un turist, care a venit să viziteze special această zonă, dar care pleacă cu un gust amar.

“În primul rând, nu îți dai seama că este piciorul podului lui Traian. Nu sunt indicatoare. Am vrut să renunț la drumeție când am văzut drumul. E paragină. Sunt bălării, Te mănâncă șerpii.”, spune altă turistă.

Turiștii, care ajung în zonă, pleacă dezamăgiți când văd că autoritățile județene calcă în picioare istoria de mii de ani.

“Sunt foarte dezamăgit. Păcat! Am bătut sute de kilometri ca să văd piciorul podului. Am găsit mocirlă, câteva băltoace, iar mașina am lăsat-o la dstanță. Dacă eram în altă țară, cred că aveam și autostradă pe lângă monument. Sunt două mii de ani de istorie. Acești ani au trecut degeaba. Strămoșii noștri au muncit degeaba. Noi nu suntem în stare să facem un metru de asfalt. Am făcut un tur al României. Suntem din Ialomița și am zis să vizităm și această zonă încărcată de istorie.”, ne spune un turist dezamăgit de ce a găsit la Severin.

“Nici nu avem pe unde să intrăm aici. Dezamăgitor: e un monument istoric de peste 1900 de ani și arată în halula acesta! Inadminisbil! Păcat pentru turiști! Nu au ce să vadă. Chiar nu mă așteptam să fie așa.”, spune o turistă venită pentru prima dată în zonă.

Consiliul Județean Meheidnți a obținut finanțare europeană pentru reabilitarea muzeului, care cuprindea și proiectul de modernizarea a podului lui Traian, însă, într-un stil tipic românesc, lucrările nu au fost terminate la timp, iar forul județean a pierdut banii. Proiectul ar fi trebuit să fie gata la finele anului 2015, însă autoritățile au obținut clemență de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, care le-a oferit un nou termen: 30 iunie 2016. Însă sancțiunea a venit la pachet: lucrările trebuiau efectuate din bugetul prorpiu al consiliului. Cum, nici acest termen nu a fost respectat, acum forul județean caută noi perspective.

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, RENATTA NANCIU, declară că:

“După ce, inițial. a fost prins în proiectul mare de reabilitare a Muzeului Regiunii Porților  de Fier, este deja de notorietate că piciorul podului, ca obiect turistic, a fost scos din acest proiect. La recomandarea Insitututului Național al Patrimoniului, s-a încheiat un contract cu un expert care, până la sfârșitul lunii august, ne va furniza souluția tehnică de concservare a piciorului podului și de reabilitare, urâmând ca, după data de 1 septembrie, să se intervină la stabilizarea celor patru pile ale podului existente pe raza muzeului. Se va interveni pe parte de amenajare a perimetrului podului și apoi pe parte de vizitare. Se vor urma toți pașii legali. Probabil, lucrările se vor finaliza anul viitor.”

Via Transilvanica a fost gândit ca un traseu pentru drumeţii, lung de 950 de kilometri, va face legătura între Drobeta Turnu Severin şi Putna. În cea mai mare parte a sa, drumul, care va fi marcat cu borne realizate de studenţi din toată ţara, străbate Transilvania.

 

 

Adauga comentariu