Moțiunea bate la ușă. Cum îi afectează pe primari această mișcare politică?

Mâine este ziua decisivă în ceea ce privește moțiunea de cenzură. Partidele politice au negocieri intense cu parlamentarii. În timp ce, de la București, țara pare că fierbe, în restul teritoriului, pare să fie liniște.

„Eu sper ca moțiunea să nu treacă. Dar pe noi ne interesează ceea ce facem în oraș: partea administrativă. Noi lucrăm, muncim, în continuare, pentru cetățeni, sperăm că se vor găsi soluții și la nivel guvernamental. Avem nevvoie de liniște. Avem nevoie de continuitate. Eu, ca primar, îmi doresc, în continuare, un guvern PSD. Dar dacă se hotărăște altceva, pe mine mă interesează să muncesc aici, să îmi duc mandatul la bun sfârșit, așa cum le-am promis cetățenilor. După cum vedeți, faptele vorbesc pentru noi, primarii. Cu politica o lăsăm puțin mai moale.”, declară edilul severinean Marius Screciu.

Moțiunea de cenzură a fost semnată de 237 de parlamentari, mai mult decât necesarul de 233 de voturi pe care trebuie să le strângă joi pentru a dărâma Guvernul Viorica Dăncilă. Cu toate acestea, se duc negocieri atât din partea opoziției, cât și a puterii, pentru a câștiga câte un parlamentar.

 

sursa foto 1: Digi 24 

Adauga comentariu