Gest impresionant! Comunitatea din Baia de Aramă, alături de fostul primar al orașului! Oamenii s-au adunat, pentru a-i ura “La mulți ani”

Ziua de 6 septembrie reprezintă, pentru comunitatea din Baia de Aramă, un moment de cotitură. Este ziua de naștere a fostului primar al orașului, Rafael Dunărințu. Deși Dunărințu trece prin momente dificile, aflându-se în arest, oamenii au vrut să îi arate aprecierea pentru tot ce a făcut în oraș. Astfel, cei, care îl iubesc pe fostul primar, au ieșit în stradă, în fața primăriei, înarmați cu mesaje de susținere. A fost modalitatea băieșenilor de a-i transmite “La mulți ani”, chiar dacă primarul lor nu mai este lângă ei.

„Rafael era un om al locului, omul care a rdicat Baia de Aramă, omul care a schimbat înfățisarea unui orășel de munte, omul care a făcut un orășel european. Din păcate, deși a visat să ducă mai departe lucrurile deosebite, pe care le-a început, deocamdată nu a reușit. Este un fost elev de al meu, cu care mă mândresc, e un om care s-a sacrificat pentru aceste locuri.”, declară profesorul Conel Boteanu.

„Suntem aici pentru a saluta un fost primar, care a reprezentat mult pentru această urbe. Împreună cu toți oamenii de bine ai orașului, ne-am adunat aici, pentru a-i transmite că suntem alături de dumnealui. E un gest ce vine întrunește toate gândurile noastre bune. Sănătatea a fost o prioartate pentru dumnealui, cât a fost în funcție.”, declară directorul spitalului orășenesc.

Rafael Dunărințu este, fără doar și poate, primarul care a schimbat viața comunității din Baia de Aramă. Sub conducerea sa, orașul de munte s-a schimbat radical, iar oamenii nu pot să uite aceste lucruri. Gestul de astăzi al localnicilor nu face altceva decât să confirme faptul că Dunărințu a fost și va rămâne cel mai iubit conducător al comunității băieșene.

Adauga comentariu