Constantin Trușcă: “marele merit îl are echipa din spatele meu”. Pașii de la primul strat de asfalt, la cea mai performantă administrație locală din județ!

Rubrica de astăzi este despre omul care a reușit să schimbe, radical, fața comunei Șimian. Constantin Trușcă vorbește despre provocările de la cârma primăriei, despre reușite, dar și despre proiecte, pentru care încă lucrează. Totul a pornit din dorința de a schimba mersul lucrurilor, într-o localitate, care, deși este la doar câțiva kilometri de Severin, se afla într-o stare deplorabilă. În doar câțiva ani, lucrurile au intrat pe făgașul normal, iar localnicii din Șimian au ajuns să aibă condiții vizibil mai bune decât în multe din cartierele municipiilor mehedințene.

Actvitatea de dinainte de administrație și politică

"A fost o activitate tot agitată. Lucram în privat, aveam o afacere, pe care familia mea o are în continuare. Era o viață cam la fel de agitată ca cea de la primărie."

De ce ați ales politica?

"M-au determinat și m-au convins să mă înscriu în politică anumiți oameni, prieteni pot să îi numesc. Am participat, în campania 2009, ca susținător, nu eram în scris în politică atunci. În urma implicării mele din campanie, dar și ca urmare a lipsei de activitate în comuna Șimian, am decis să candidez, în 2012, pentru funcția de primar. Am mers pe mâna PSD, la intrarea în politică, pentru că prietenii, care m-au convins, la vremea respectivă, să fac acest pas, erau membri marcanți ai PSD."

Sunteți originar din comuna Husnicioara. De ce ați ales o candidatură la primăria Șimian?

"În acea perioadă, îmi desfășuram activiatea în comuna Șimian, aveam contacte cu oamenii din Șimian, cunoșteam cât de cât comuna și problemele de aici."

Ce presupune activitatea din administrația locală? Începuturile la cârma primăriei Șimian

"Multe satisfacții, dar și multă muncă! Atunci când realizezi ceva, evident că te bucuri. Îmi amintesc de primul strat de asfalt, pe care l-am turnat în Șimian: m-am bucurat enorm și mă bucur, în continuare, de fiecare investiție pe care pot să o pun pe picioare."

"Când am venit aici, am găsit o primărie cu geamuri sparte, birourile groaznice, angajații primăriei lucrau în condiții vitrege. Cât privește infrastructura din comună....aici era și mai rău: nici nu exista. Nu se turnase un metru de asfalt în comună, iluminatul public era la pământ, unitățile școlare erau ca în Evul Mediu. Am găsit majoritatea școlilor cu toaletă în curte. Erau condiții inumane pentru copii. Nu exista un parc, nu exista canalizare, nu exista rețeaa de apă în patru din cele șapte sate ale comunei Șimian. Nu am găsit făcut mare lucru în localitate.  Când m-am lovit de toate aceste realități crunte, am avut un sentiment de dezamăgire, pe de o parte, iar pe de altă parte: încrederea și dorința de a arăta că se pot face lucruri frumoase pentru cea mai mare comună din Mehedinți, o comună la doi pași de municipiul-reședință de județ, așezată pe malul Dunării și traversată de două drumuri naționale, cu sate încărcate de istorie. În Cerneți, avem multe monumente istorice. Pentru două dintre ele am reușit să obținem finanțări europene. Cred că, în următorii doi-trei ani, vom reuși, să facem, din Șimian, una din cele mai frumoase comune din regiunea Olteniei."

Primul proiect pus pe picioare de la preluarea primului mandat. Echipa din spatele acestor investiții.

"Au fost multe proiecte cu care am început. Pe lângă proiectele mari, care necesitau timp, ne-am axat pe cele mai mici și care puteau fi realizate în scurt timp. Aș putea să îi mulțumesc fostului primar că am găsit, la preluarea mandatului, aproximativ 30 miliarde lei vechi în fondurile primăriei. Am pornit cu proiectele mici: să facem un grup sanitar la școală, să facem spațiu verde, să reparăm iluminatul. Apoi au urmat și marile investiții, care au schimbat fața comunei. Echipa contează foarte mult. Nu aș fi putut face nimic fără o echipă bine pusă la punct. Avem funcționari foarte buni în primăria Șimian. care s-au format aici de-a lungul timpului. Pot spune că, dacă eu sunt cu inițiativele, marele merit îl are echipa din spatele meu, care nu se vede."

Fondurile europene, cheia de dezvoltare a localității

"Niciun proiect nu e ușor. Pentru toate este muncă. Sunt, spre exemplu, proiecte, pe care le-am început cu trei ani în urmă și le-am pus în operă abia acum. Acestea sunt procedurile, acestea sunt legile și trebuie să le respectăm, mai ales în contextul în care fondurile europene ne ajută extraordinar de mult. Din buget local, nu am fi putut realiza, niciodată, atâtea proiecte în comună. Accesăm, în continuare, fonduri europene. Ne ajută foarte mult și fondurile guvernamentale. Bugetele locale nu sunt să ne lăfăim în ele, trebuie drămuite cu grijă. pentru a ne ajunge pentru toate nevoile comunei."

Marea satisfacție

"Cel mai mult mă bucură că am reușit să punem pe picioare infrastructura. Am reușit să asfaltăm circa 80% din drumurile comunale. Cu proiectele, pe care le avem deja în derulare, anul viitor, vom ajunge la 100%. În această perioadă, se lucrează la pavare. Avem un proiect de 60 de miliarde, pentru care ne aflăm în faza de licitație. În această toamnă, îl vom demara. La anul, cred că vom acoperi 100% din comună. Mă refer aici la toate ulițele din toate satele comunei.  O altă investiție pentru comună, la care am ținut mult, a fost rețeaua de canalizare. Lipsa canalizării deranja foarte mult locuitorii. Îmi amintesc că, atunci când îi întrebam, în campania din 2012, pe oamenii din comună ce își doresc, toți îmi spuneau că vor canalizare."

Regrete în activitatea adminsitrativă. Proiecte care, încă, nu au prins viață

"Aveam un regret legat de reabilitarea Culei lui Tudor Vladimnirescu. Am depus, încă din 2012, proiecte pe mai multe axe, care nu au trecut. Acum, din fericire, pe fonduri guvernamentale, obiectivul a intrat la finanțare. Un obiectiv, pentru care, din păcate, nu am reușit să fac nimic, este Insula Șimian. Din cauza situației judridice complicate a insulei, nu am putut demara absolut niciun proiect, însă nu voi renunța la îndeplinirea acestui deziderat."

Cele mai trăznite solicitări de la locuitori

"De-a lungul anilor, am avut numeroase soliciări, unele care țin de activitatea primăriei, altele: nu. De la faptul că vecinul i-a tăiat pomul de pe proprietatea lui, până la faptul că îi curge apa de pe acoperiș și îi udă gardul, care, mai apoi, va putrezi și va cădea. Întotdeauna, însă, îi ascultăm pe oameni și încercăm să îi ajutăm."

În 2016, ați fost ales deputat în Parlamentul României, ocupând prima poziție pe listele PSD Mehedinți. La scurt timp, ați renunțat la mandatul de parlamentar. Motivele reale din spatele deciziei.

"Au fost mai multe motive care m-au determinat să iau această decizie. În primul rând, mi-am dat seama, după șase luni, că nu pot realiza mare lucru pentru județul Mehedinți, nici pentru comuna Șimian. Am decis, în urma unor analize, să mă întorc la primăria Șimian, dezamăgit fiind de modul în care suntem tratați, noi parlamentarii de Mehedinți, în Parlamentul României. Eu am mai spus-o și public, nu știu de ce ceilalți parlamentari ai județului nu vor să o spună. Mehedințenii, care i-au ales, au așteptări de la ei, cum aveau și de la mine. Nu știu de ce parlamanterii noștri nu au tăria de caracter să spună că nu pot face nimic pentru județ, pentru că, pur și simplu, nu sunt băgați în seamă."

Opinia publică vă dă drept candidat pentru un nou mandat de primar al comunei Șimian, însă care sunt perspectivele politice?

"Nu am avut, niciodată, ambiția de a obține funcții politice. Mă rezum la primăria Șimian. PSD Mehedinți este o organizație puternică, deși au fost destule momente dificile. Eu mi-am spus, întotdeauna, punctul de vedere. Spunea cineva, la conferința județeană a partidului, că unanimitatea nu este calea cea mai bună. Am ridicat probleme reale, aspectele pe care le-am sesizat am considerat că nu sunt în regulă. Am avut un punct de vedere în cadrul organizației și voi avea în continuare."

Timp liber și pentru familie

"În tot acest tablou agitat al vieții administrative, foarte puțin timp îmi rămâne pentru familie. Avantajul este că am o familie care mă înțelege. Noi, primarii, ne mai plângem din când în când de acest aspect, însă exact ca vorba aceea: nu ne-a obligat nimeni să ne facem primari."

Adauga comentariu