Ce se întâmplă cu termoficarea Severinului? Ce măsuri ia administrația locală?

Cum vine toamna, a devenit obicei ca severinenii să înceapă să îți facă griji în ceea ce privește asigurarea căldurii în apartamente pe timpul iernii. De câțiva ani, episodul se repetă, spre disperarea oamenilor. În această iarnă, se va merge tot pe varianta furnizării agentului termic, ca în sezoanele reci precedente, însă sunt proiecte concrete pentru anii viitori, după cum ne spun autoritățile.

"Există un plan pe care îl vom pune în practică începând din aceată toamnă-iarnă, maxim primăvara anului viitor. Chiar dacă nu voi mai rămâne primar, cel care va veni după mine, va avea un proiect concret, prin care se va rezolva problema termoficării pentru comunitate. Lucrăm la proiectul de construire a unei centrale pe cogenerare. Suntem la studiul de fezabilitate. Cred că îl vom termian în această lună și vrem să scoatem la licitație producerea de agent termic printr-o centrală în cogenerare, un lucru care ne-ar permite să avem o gigacalorie ieftină și să păstrăm sistemul centralizat, pe care vesticii îl păstrează și îl folosesc. Nu trebuie să renunțăm la sistemul centralizat, așa cum au făcut alte localități din România. Dacă renunțăm la el și într-o zi cineva se va gândi să îl repună pe picioare, va fi foarte dificil.", ne explică edilul severinean Marius Screciu.

În paralel, se desfășoară extinderea rețelei de gaz, însă extrem de greoi și cu destule probleme. Oamenii reclamă costuri ridicate la branșare.

 

Adauga comentariu