A băut bine și a bătut copiii vecinei, de supărare că au trecut prin fața locuinței sale

Un caz, mai puțin obițnuit, de agresiune fizică, a ajuns în atenția polițiștilor după ce o femeie din Baia de Aramă a cerut ajutorul oamenilor legii. Femeia a reclamat că i-au fost bătuți copiii (în vârstă de 9, respectiv 13 ani) de un vecin. Motivul invocat pentru care cei doi copiii au fost agresați este de-a dreptul bizar. Unul dintre minori ar fi trecut prin fața locuinței agresorului, care a fost tare deranjat de acest lucru. Aburii alcoolului i-au luat mințile, așa că a făcut din țântar-armăsar și s-a chitit să îl bată pe unul dintre copiii. Celălalt a sărit în ajutorul fratelui său.

“Poliţiştii din Baia de Aramă au fost sesizaţi, de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 37 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că, cei doi copii ai săi, minori, pe fondul unui conflict spontan, au fost loviți de către un bărbat de 51 de ani în timp ce se aflau în fața locuinței sale din satul Mărășești. În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 51 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi lovit cei doi minori de 9, respectiv 13 ani, întrucât unul dintre aceștia ar fi trecut pe o alee din fața locuinței sale”, conform reprezentanților IPJ Mehedinți.

Poliţiştii îl cercetează pe bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de luare a măsurilor legale.

.

 

sursa foto 1: Aradon.ro

Adauga comentariu