Bârfe cu miros de credibilitate! Se fac noi jocuri politice și administrative.

Gura târgului vorbește pe la colțuri cum că noi jocuri de culise și mișcări de trupe se fac în această perioadă, pentru importantul an 2020. Alte mutări se fac pentru oamenii casei.

Să le luăm pe rând! Se zvonește că o celebră familie, care a dictat legea în județ, acum câțiva ani, își pregătește, încet, dar sigur revenirea spectaculoasă. Familia Stănișoară dă semne cum că ar reveni pe scena politică și adminsitrativă a Mehedințiului. Nu se știe, încă, cine va fi aruncat în luptele fățișe, se vorbește pe la colțuri, cum că formațiunea politică Plus ar fi cea care le-ar asigura revenierea. În sânul partidului, se află deja un apropiat al familiei Stănișoară. Vorbim despre Dorin Tăbârță, cel care pare însărcinat cu această revenire. Fost angajat al Informației de Severin și absolvent de Teologie, Tăbârță pare să fie cel infiltrat în sânul partidului, pentru preluarea puterii. Deși originar din Republica Moldova, a știut să își joace cartea în România. Și încă cum! Iar acum pare să o joace din nou!

Alte partide, alte ambiții, alte nume! Pro România pare să se întărească, pe zi ce trece, cu cât mai mult sprijin din partea social-democraților, în mod special. Primul care a făcut pasul către Pro România este deputatul ex social-democrat Alexandru Bălănescu. Gura târgului spune că alți doi parlamentari își doresc, cu ardoare, trecerea la formațiunea coordonată de Adrian Duicu. Unul dintre ei: pentru că e foc și pară pe partidul din care face parte, celălalt: pentru că nu s-ar mai regăsi în rândurile formațiunii pe listele căreia a câștigat mandatul. Vântul bate și dintr-o parte și din alta. Deci e greu de decis!

Trecem de la partidele politice la interese ceva mai serioase și cerebrale. După ce minisitrul de la Interne și-a luat consilier de la Mehedinți, în persoana lui Doru Dumitrescu, se aude pe la colțuri cum că un tânăr domn șarmant ar urma să ocupe un post similar în cabinetul lui Fifor. Jocurile de culise par să fie făcute pentru domnia sa. Rămâne de văzut dacă vor fi puse și în aplicare! Însă tindem să credem că e întocmai, având în vedere că el centrează, el dă cu capul.

Va urma o perioadă cel puțin interesantă, unde interesele unora se vor bate cap în cap cu interesele altora, iar jocurile de culise vor fi cele care își vor spune cuvântul, mai mult ca niciodată, căci nimeni nu joacă cu cărțile pe față!

 

sursa foto 1: Tribuna.Md

sursa foto 2: arenaconstruct.ro

Adauga comentariu