Ambulatoriul Secției de Boli Infecțioase va fi modernizat pe fonduri europene

Consiliul Județean Mehedinți anunță că va fi reabilitat și modernizat ambulatoriul Secției Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență. Contractul de finanțare a fost semnat la Craiova, la sediul ADR S-V Oltenia.

“Am semnat, astăzi, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, un nou contract pentru modernizarea infrastructurii de sănătate din județul Mehedinți.  Este vorba despre proiectul “Modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, finanţat cu fonduri europene în valoare totală de 10,2 milioane lei, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Este cel de-al patrulea contract semnat pentru subunitățile Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, iar, în momentul în care am pus pe lista de priorități, acest ambulatoriu, am avut în vedere gradul ridicat de adresabilitate, pe care îl are în rândul cetățenilor județului, dar și necesitatea pacienților de a avea condiții optime pentru tratarea problemelor de sănătate. Îi mulțumesc doamnei director general al ADR S-V Oltenia, Marilena Bogheanu pentru sprijinul acordat județului Mehedinți și Consiliului Județean în vederea obținerii finanțării europene pentru investițiile pe care mi le-am propus și care, iată, prind contur! Cetățenilor județului Mehedinți le mulțumesc pentru susținere și pentru răbdarea de care este nevoie pentru implementarea proiectelor!”, declară președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Prin acest proiect, clădirea existentă va fi reabilitată, interiorul va fi recompartimentat și totodată, se vor construi două noi corpuri de clădire. Se vor realiza sisteme noi de ventilație, climatizare, iluminat și evacuarea a apelor și se va monta instalație de gaze medicinale. Totodată, proiectul are în vedere și creșterea calității actului medical, astfel că se vor achiziționa aparate noi constând în Ecograf, Pulsoximetru și Tensiometru.

Adauga comentariu