Agenda culturală: spectacole pline de culoare, la Severin

Este un sfârșit de an încărcat în evenimente artistice și culturale, pe scena din Drobeta Turnu-Severin. Palatul Culturii va găzdui o serie de manifestări pentru publicul iubitor de artă.

„Aceasta este o perioadă în care este în plină desfășurare stagiunea teatrală din toamnă, așa că au fost, și până în acest moment, multe spectacole de teatru și vor mai avea loc și în zilele următoare alte evenimente. În data de 2 noiembrie, avem piesa de teatru Cocktail, alături de cunoscute nume de pe scena teatrală românescă: Maia Morgenstern, Carmen Tănase. Pe 20 noiembrie, avem Lacul Lebedelor, o piesă de balet cunoscută în lumea întreagă. Avem și muzică: pe 23 noiembrie, vine, pe scena din Severin, Tudor Goeghe cu spectacolul Degeaba 30, care a avut succes în alte părți. Este important faptul că severinenii își doresc foarte multe spectacole. Chiar dacă ele sunt contra cost, biletele se vând, oamenii vor să vină la teatru, să vadă spectacole de calitate, Acest lucru este important pentru un oraș ca Drobeta Turnu-Severin, care își dorește să aibă o viață culturală activă, întensă și pentru toate gusturile și vârstele.”, spune viceprimarul Daniel Cîrjan.

 

 

 

Adauga comentariu