Actor severinean, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

Liberté, filmul în care joacă severineanul Cătălin Jugravu, a câștigat, premiul special al juriului la secțiunea Un certain regard, la Festivalul de film Cannes 2019.

 

Cum a început totul?

"În ianuarie 2018, în urma unei audiții am început repetițiile cu spectacolul de teatru Liberté (scris și regizat de catalanul Albert Serra), la Volksbühne Berlin, alături de actori legendari precum Ingrid Caven și Helmut Berger. Un spectacol de perioadă inspirat de scrierile Marchizul de Sade, situat temporal în anul 1774, cu puțin timp înainte de Revoluția Franceză. Undeva între Potsdam și Berlin, scapă un grup de libertini francezi (printre care ma aflu și eu) ai noului guvern ultra-conservator al lui Ludovic al XVI-lea. Aceștia se întâlnesc cu legendarul liber cugetător german și seducătorul Duc de Walchen (Helmut Berger) pentru a pune la cale un plan de a exporta libertinajul în Germania, o filosofie bazată pe respingerea limitelor morale și a autorității.  Spectacolul s-a jucat până la sfârșit de sezon teatral in 2018, după care, în toamnă  am primit un telefon de la producătoarea Andergraun Films, Montse Triola în care mă anunța că Albert Serra mă invită să mă  alătur unei noi echipe de actori în Amaraleja, Portugalia, unde vom filma varianta cinematografică a aceluiași proiect, Liberté. Scenariul a rămas același în mare parte cu schimbări doar la nivel de personaje, dar camerele de filmat au surprins un univers mult mai amplu și extrem de grafic în comparație cu cel scenic.", declară Cătălin Jugravu

Ce înseamnă acest film pentru actorul nostru?

"Proiectul Liberté mi-a reaprins pasiunea pentru actoria de film, uitată de când am plecat de la București, iar participarea la festivalul de la Cannes m-a ajutat să interacționez cu oameni de top din industria filmului european, potențiali colaboratori. Sunt în ceva negocieri pentru două noi proiecte de film dar nu pot să spun mare lucru până nu se concretizează.  Din câte înțeleg în toamnă merg la Paris pentru premiera oficială Liberté,  după care filmul va fi distribuit pe teritoriul Franței, Germaniei și Spaniei. Să sperăm că poate ajunge și in România poate la TIFF sau Anonimul.", spune Cătălin

În filmul regizat de Albert Serra, există o multitudine de scene de sex explicit, ceea ce, în multe cazuri, explică imposibilitatea realizării actului în sine. Unitatea în sine nu este primară, ci căutarea unității, care pare a fi dezordonată, între obiecte, observații și trupuri; de personaje care par a fi condamnate la imposibilitatea de a se bucura, iar sexul devine, de asemenea, un instrument pentru controlul clasic al insurecției simbolice.

 

Ce urmează pentru Cătălin?

"În momentul acesta, lucrez la Berlin (ca asistent de producție si regizor) la un spectacol de teatru LGBTQI+ cu tineri de culoare, la Ballhaus Naunystrasse, pregătesc un altul, la Budapesta în septembrie și vin la Severin în iulie cu o propunere de proiect de teatru social, ce ar implica tineri din oraș pasionați de teatru și actori profesioniști. Sper să reușesc alături de Dan Șalapa (cel care m-a inițiat pe calea teatrului), să găsim ceva sprijin că să pot aplica și acasă ce am învățat în ultimii ani în Europa de Vest.", spune actorul Cătălin Jugravu

 

Pentru noi, severinenii, reușita lui Cătălin înseamnă o mândrie, însă marele câștig este faptul că actorul va reveni în orașul natal, pentru a le insfla și tinerilor seveineni pasiunea pentru actorie.

 

Adauga comentariu