Acțiunile umanitare ale Crucii Roșii, sprijite de administrația locală

Primăria și consiliul local al municipiului Drobeata Turnu-Severin vor da o mână de ajutor cazurilor umanitare. Totul se va face în colaborare cu filiala de Cruce Roșie din județul nostru, la inițiativa vieprimaului liberal Daniel Cîrjan.

“Alături de consilierii locali liberali am inițiat un proiect care prevede finanțarea anuală a activităților umanitare desfășurate de către Crucea Roșie Română în municipiul Drobeta Turnu Severin. Astfel, propunem alocarea anuală a sumei de 10.000 lei pentru finanțarea activităților umanitare desfășurate de către Crucea Roșie Română, colaborarea fiind stabilită în baza unui protocol încheiat între cele două instituții. Conform legii, Societatea Națională de Cruce Roșie se bucură de protecția și de sprijinul statului și are, în calitate de organizație de utilitate publică, dreptul de a cere sprijinul tuturor autorităților publice, iar acestea au obligația de a-l acorda. Proiectele desfășurate de Crucea Roșie la nivel național sunt multiple și toate au caracter umanitar:  asistarea persoanelor fara venituri sau cu venituri reduse; asigurarea de produse alimentare la cantinele sociale; sprijin material pentru copii din centrele de plasament; servicii medico-sociale pentru persoane varstnice, precum si ingrijire la domiciliu, etc. Primăria municipiului nu s-a implicat deloc până acum în acordarea de sprijin real pentru activitățile umanitare desfășurate de Crucea Roșie și de aceea eu îmi doresc ca implicarea pe viitor să fie concretă iar sprijinul să fie unul real pentru acțiunile Crucii Roșii.”, declară Daniel Cîrjan.

Dintre cele mai importante activități ale Crucii Roșii pe plan local:

-           banca de alimente, campanie de colectare de alimente neperisabile care să fie apoi donate către cei mai puțin norocoși dintre noi care au nevoie

-           sanitarii pricepuți, concurs de prim ajutor desfășurat între unități de învățământ cu scopul de a învăța copiii cum să salveze o viață în caz de nevoie

-           campanii de donare de sânge, scopul fiind acela de a conștientiza oamenii cu privire la necesitatea de a dona sânge

-           Ajutoare umanitare pentru persoanele nevoiașe, etc

Adauga comentariu